Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc

Workshop educaţional destinat liceenilor, organizat de IICCMER şi Fundaţia Konrad Adenauer la Biblioteca Naţională a României

Articol recomandat pentru:EleviProfesoriPublic larg
Workshop educaţional la Biblioteca Naţională a României, mai 2017

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) împreună cu Fundaţia Konrad Adenauer (KAS), în colaborare cu Biblioteca Națională a României, au organizat miercuri, 10 mai 2017, workshop-ul World Cafe, conceput special pentru elevii de liceu.

Evenimentul, care a fost deschis de Preşedintele executiv al IICCMER, Radu Preda, a adus în discuţie felul în care se raportează tinerii la trecutul comunist, consecinţele regimului totalitar asupra societăţii de azi şi maniera în care pot fi folosite lecţiile istoriei pentru a modela viitorul.

World Cafe este un exercițiu de educație alternativă, care are la bază un mix între două metode, folosite în special ca tehnologii sociale pentru conectare la diferite subiecte din societatea actuală: World Cafe și Open Space Technology. Pe scurt, elevii au format câteva grupe de lucru și au răspuns la o serie de întrebări legate de istoria recentă. Fiecare grupă a avut un lider, delegat din rândul elevilor, care a centralizat răspunsurile rezultate în urma discuțiilor libere din cadrul grupelor formate. Scopul acestui exerciţiu a constat în cultivarea unor discuţii constructive în echipe, unde fiecare şi-a putut exprima părerea. Încheierea a presupus și o parte practică care a implicat culori și storytelling, plecând de la un alt concept împrumutat din istorie – Tapiseria Bayeux.

La eveniment au participat 45 elevi de la Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr”, Colegiul Naţional „Matei Basarab” şi Colegiul Naţional „Iulia Haşdeu” din Capitală.

Pentru informaţii suplimentare, vă rugăm să ne contactaţi la adresa de e-mail office@iiccmer.ro sau la numărul de telefon 021 316 7565.

***

Despre IICCMER

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc este o structură guvernamentală înființată în 2005 şi aflată în coordonarea Primului Ministru. Rolul său rezidă, înainte de toate, în gestionarea și analizarea din punct de vedere științific a perioadei totalitare și a consecințelor sale. În al doilea rând, IICCMER sprijină crearea și implementarea unor instrumente educaționale cu finalitate memorială, contribuind astfel la articularea contextului în care valorile și drepturile fundamentale să fie receptate de societatea noastră post-totalitară. Nu în ultimul rând, IICCMER are rolul de a aduna, arhiva și publica documente referitoare la memoria exilului românesc.

Mai multe detalii despre activitatea IICCMER: http://www.iiccmer.ro/ sau https://www.facebook.com/InstitutuldeInvestigareaCrimelorComunismului.