Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc

23 august – Ziua în care au murit oameni nevinovați, plătind pentru lașitatea unor lideri

Articol recomandat pentru:Public larg

București. 23 august 2019. Astăzi sunt comemorate milioanele de victime care au pierit ca urmare a acțiunilor criminale ale regimurilor totalitare. 

Ziua Europeană a Memoriei Victimelor Regimurilor Totalitare a fost proclamată de către Parlamentul European la 23 septembrie 2008. Scopul ei este comemorarea victimelor deportărilor în masă și a exterminărilor, cât și consolidarea democrației și întărirea păcii și a stabilității în Europa.

Despre însemnătatea zilei de 23 august pentru România, președintele executiv IICCMER, Radu Preda: Nu este niciun motiv de sărbătoare. În acea zi s-a dat o lovitură unei înțelegeri (Hitler-Antonescu), oricum perdantă pentru țară, pentru a intra într-o altă înțelegere, de data aceasta însă fără noi. Cei care exultă, care exagerează, care se mândresc cu această dată – nu întâmplător transformată de comuniști în zi națională -, să nu uite că ea prefațează dezastrul comunizării țării. În fapt, la 23 august au fost legitimați comuniștii, acea minoritate politică pe care aliații occidentali au dorit-o cu orice preț parte a planului Regelui. Una peste alta, 23 august este un exemplu de intersecție destinală la care trebuie, firește, să ne gândim, dar în niciun caz în termeni festiviști. Este ziua care, cum se spune, a scurtat un război și în care a început următorul. Înainte și după au murit oameni nevinovați, plătind pentru lașitatea unor lideri democrați și ticăloșia altora totalitari.

În acest an, manifestările care marchează „Ziua europeană a comemorării victimelor regimurilor totalitare” au loc la Varşovia, în perioada 23-24 august, după cum menţionează Rețeaua Europeană „Memorie și Solidaritate” 

 

Pentru informaţii suplimentare, vă rugăm să ne contactaţi la adresa de e- mail office@iiccmer.ro sau la numărul de telefon 021 316 7565.

*** Despre IICCMER

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) este o structură guvernamentală înfiinţată în 2005 şi aflată în coordonarea Primului Ministru. Rolul său rezidă, înainte de toate, în gestionarea şi analizarea din punct de vedere ştiinţific a perioadei totalitare şi a consecinţelor sale. În al doilea rând, IICCMER sprijină crearea şi implementarea unor instrumente educaţionale cu finalitate memorială, contribuind astfel la articularea contextului în care valorile şi drepturile fundamentale să fie receptate de societatea noastră post-totalitară. Nu în ultimul rând, IICCMER are rolul de a aduna, arhiva şi publica documente referitoare la memoria exilului românesc.

Mai multe detalii despre activitatea IICCMER: http://www.iiccmer.ro/ sau https://www.facebook.com/InstitutuldeInvestigareaCrimelorComunismului.