Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc

Comunicat de presa – De pe băncile şcolii în închisorile comuniste

Articol recomandat pentru:Public larg
Curtea Veche Publishing în parteneriat cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) au deosebita plăcere de a vă invita la masa rotundă De pe băncile şcolii în închisorile comuniste, ce va avea loc marţi, 22 iunie 2010, începând cu ora 15:30, la sediul IICCMER (Str. Al. Russo, nr.13-19, et. V, ap.11). La eveniment vor fi prezenţi: Vladimir Tismăneanu, preşedinte al Consiliului ştiinţific al IICCMER şi profesor la University of Maryland, Lăcrămioara Stoenescu (autoarea volumului De pe băncile şcolii în închisorile comuniste), Ion Nestian şi Ioan Stanomir, preşedinte executiv al IICCMER şi profesor la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti. 

Despre volumul De pe băncile şcolii în închisorile comuniste

„Atunci când mai sunt unii care vorbesc despre pasivitatea românilor în anii dictaturii comuniste, este bine să ştim că nu toată lumea a plecat capul, că au existat atâtea forme de rezistenţă care au creat adevărate coşmaruri pentru un regim detestat, pe drept cuvânt considerat ca antipatriotic, antidemocratic şi inuman. Un regim al terorii şi al minciunii. Cartea Lăcrămioarei Stoenescu este deopotrivă o recuperare a memoriei şi un act de justiţie morală pentru acei tineri care, sperând cu disperare, au sfidat domnia Răului. Când totul părea pierdut, ei s-au obstinat să nu capituleze. Au plătit cu ani grei de temniţă, cu persecuţii oribile pentru curajul verticalităţii. Ar fi necesar ca această carte, onestă, profundă, pasionantă şi tulburătoare, să fie citită de cât mai mulţi tineri, elevi şi studenţi, ca un argument pentru demnitate şi un antidot împotriva laşităţii, cinismului şi conformismului servil.”

Vladimir Tismăneanu