Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc

Expoziţia Comunismul în România, realizată de IICCMER şi Fundaţia Konrad Adenauer, continuă la Iaşi

Articol recomandat pentru:Public larg

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) în parteneriat cu Fundația Konrad Adenauer (KAS) şi cu susţinerea Complexului Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi, au deschis, joi, 1 februarie 2018, la Complexul Muzeal Național „Moldova” din Iaşi, expoziţia foto-documentară Comunismul în România.

În deschiderea evenimentului au luat cuvântul dna Lăcrămioara Stratulat, manager al Complexului Muzeal Naţional „Moldova”, dl Radu Preda, Preşedinte executiv al IICCMER, Irina Hasnaş, expert IICCMER şi curator al expoziţiei, şi un invitat special.

Expoziţia Comunismul în România a fost inaugurată în noiembrie 2016 şi a fost găzduită cu generozitate tot anul 2017 de Biblioteca Naţională a României ca urmare a interesului şi reacţiei pozitive primite din partea publicului.

Acest demers expoziţional mobil este, prin dimensiuni și amploare, primul de acest fel în România, însumând peste 100 de panouri unitare din punct de vedere grafic şi complementare din punct de vedere al conţinutului, propunând un minim consens referitor la ceea ce nu trebuie să uităm din perioada comunistă.

Într-o primă etapă a proiectului, demarată în mai 2016, la Ateneul Român, expoziţia a propus vizitatorilor o privire asupra fenomenului represiunii şi rezistenței anti-comuniste, punând ulterior la dispoziţia acestora şi alte secţiuni legate de perioada totalitară. Astfel, expoziția permanentă a unui viitor Muzeu al Crimelor Comunismului în România (MCCR), vernisată pe 2 noiembrie 2016 la Ateneul Român, acoperă teme precum: ideologia comunistă, cucerirea puterii în România, Securitatea ca instrument al Partidului Comunist, țărănimea și colectivizarea, politicile demografice, politica externă, viața cotidiană, evenimentele din decembrie 1989.

Pe durata expoziţiei complete, găzduită de Biblioteca Națională, au fost organizate dezbateri şi lansări de carte circumscrise nevoii de cunoaştere a trecutului recent, atât prin prisma mărturiilor martorilor istoriei, cât şi prin dialogul dintre generaţii: Prima manifestare de acest gen a avut loc pe 13 decembrie 2016 sub titlul Dictatura comunistă și drepturile individuale. Învățături din perspectivă democratică (invitați: ES Werner Hans Lauk, Ambasadorul Germaniei la București, Prof. Dr. Virgiliu Țârău, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca, și Vicepreședinte CNSAS, Octavian Gordon, Director al Bibliotecii Naționale a României, Radu Preda, Președinte executiv IICCMER, în calitate de moderator) urmată pe 16 februarie 2017 de dezbaterea Cum ne raportăm la trecut? Cultura memoriei în Europa secolului 21 (invitați: ES Cord Meier-Klodt, Ambasadorul Germaniei la București, Dr. Dr. Martin Sieg, Directorul Reprezentanţei KAS din România şi Republica Moldova, Andrei Pleșu, Rector NEC, Radu Preda, Președinte executiv IICCMER, în calitate de moderator). Pe 8 martie 2017, a avut loc o nouă întâlnire, desfăşurată sub titlul Femei în comunism (invitați: Maia Morgenstern, experţii IICCMER Lucian Vasile, Liliana Corobca şi Ioana Manolache, Radu Preda, Preşedinte executiv al IICCMER, în calitate de moderator), iar pe 20 martie 2017, dezbaterea Cunoașterea trecutului totalitar comunist. De la interes la dezinteres (și retur) (invitați: Emil Constantinescu, Președintele României în perioada 1996-2000, Markus Meckel, primul ministru de externe al RDG după organizarea alegerilor libere și președinte al Consiliului Fundației Federale de Studiere a Comunismului în RDG, Jonila Godole, Director executiv al Institutului pentru Democrație, Media și Cultură de la Tirana, Radu Preda, Președinte executiv IICCMER, în calitate de moderator) a adus în atenţia publicului măsurile adoptate de alte ţări foste comuniste în vederea cunoașterii trecutului lor totalitar. În luna aprilie, acelaşi context a prilejuit lansarea unui volum inedit despre cenzura din perioada comunistă (invitați: Dan C. Mihăilescu, critic şi istoric literar, Magda Cârneci, poetă, critic de artă şi publicistă, Liliana Corobca, autoare și expert IICCMER, Radu Preda, Președinte executiv IICCMER, în calitate de moderator). În luna mai, expoziția a găzduit o dezbatere intragenerațională, purtată între 45 elevi de la Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr”, Colegiul Naţional „Matei Basarab” şi Colegiul Naţional „Iulia Haşdeu” din Capitală pe tema memoriei comunismului și a importanței cunoașterii trecutului recent. Finisajul expoziţiei la Biblioteca Naţională a avut loc în luna decembrie 2017, în cadrul unui eveniment care a inclus marcarea momentului dramatic al abdicării Regelui Mihai I la final de decembrie 1947 prin expunerea unor documente ale vremii din patrimoniul Bibliotecii Naționale, lansarea albumului de bandă desenată „Brașov 15 noiembrie 1987 – doi ani prea devreme”, conceput ca instrument pentru îmbogăţirea cunoştinţelor elevilor  despre istoria comunismului, precum şi celebrarea împlinirii a 28 de ani de la evenimentele din decembrie 1989.

Pentru informaţii suplimentare, vă rugăm să ne contactaţi la adresa de e-mail office@iiccmer.ro sau la numărul de telefon 021 316 7565.

*** 

Despre IICCMER

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) este o structură guvernamentală înfiinţată în 2005 şi aflată în coordonarea Primului Ministru. Rolul său rezidă, înainte de toate, în gestionarea şi analizarea din punct de vedere ştiinţific a perioadei totalitare şi a consecinţelor sale. În al doilea rând, IICCMER sprijină crearea şi implementarea unor instrumente educaţionale cu finalitate memorială, contribuind astfel la articularea contextului în care valorile şi drepturile fundamentale să fie receptate de societatea noastră post-totalitară. Nu în ultimul rând, IICCMER are rolul de a aduna, arhiva şi publica documente referitoare la memoria exilului românesc.

Mai multe detalii despre activitatea IICCMER: http://www.iiccmer.ro/ sau https://www.facebook.com/InstitutuldeInvestigareaCrimelorComunismului.