Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului în România publică, pe pagina sa de internet, o serie de fişe matricole penale aferente perioadei 1947-1989

Articol recomandat pentru:Public larg

În perioada 1947-1989, penitenciarele şi coloniile de muncă ale României au reprezentat locurile unde au fost deţinute zeci de mii de persoane a căror singură vină a fost faptul că nu erau de acord cu noua ordine politică şi socială impusă de Partidul Comunist Român. Aceşti oameni au intrat într-un sistem penitenciar care îi considera mai periculoşi decât răufăcătorii de rând, fiind supuşi tuturor rigorilor administrative, dar suferind în plus din cauza stigmatului de deţinut politic. Fiecărui deţinut politic i s-a întocmit cel puţin o fişă matricolă penală. 

Astfel, până în prezent experţii IICCR au prelucrat complet fişele deţinuţilor ale căror nume încep cu literele A, B şi C şi fişele deţinuţilor executaţi în perioada regimului comunist. În acest ultim caz, s-a făcut o împărţire a fişelor între cele ale deţinuţilor de drept comun executaţi şi cele ale deţinuţilor politici executaţi. Volumul aproximativ de fişe prelucrate până acum este de aproximativ 28.000, rezultând un număr de aproximativ 18.880 de deţinuţi. Aceste fişe sunt disponibile acum la adresa www.iiccr.ro/ro/fise_detinuti_politici/. 

De asemenea, pe site-ul I.I.C.C.R. este disponibilă o listă cuprinzând fişele a 35 de personalităţi cunoscute publicului larg, care au trecut prin detenţia comunistă. Este vorba mai ales de oameni politici aparţinând perioadei interbelice, dar şi postcomuniste, oameni de cultură, luptători anticomunişti şi disidenţi binecunoscuţi, prelaţi ai diferitelor confesiuni şi chiar foşti comunişti căzuţi în dizgraţia regimului. Dintre aceştia, îi amintim pe Corneliu Coposu, Radu Câmpeanu, Constantin Argetoianu, Maria Antonescu, Ecaterina Bălăcioiu, Gheorghe I. Brătianu sau Nichifor Crainic. 

În vederea realizării acestui proiect, experţii I.I.C.C.R. au luat în calcul nu numai fişele matricole penale găsite în arhiva Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, care se află la Penitenciarul de Maximă Securitate Bucureşti-Jilava, dar şi pe cele din arhiva Direcţiei Judeţene a Arhivelor Naţionale Cluj. Toate acestea au fost fotocopiate şi prelucrate începând cu luna aprilie 2007. Toate documentele sunt reproduse pe site-ul I.I.C.C.R. exact aşa cum au fost găsite în fondurile de arhivă. 

Persoană de contact: Dan Drăghia, Serviciul investigaţii speciale 
Telefon: 0731.44.00.21