Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc

Radu Preda, Președinte executiv IICCMER: Rezoluţia Parlamentului European, un semnal de alarmă

Articol recomandat pentru:Public larg

București, 10 octombrie 2019. Parlamentul European a adoptat în data de 19 septembrie 2019 o rezoluție prin care UE condamnă Pactul Ribbentrop-Molotov încheiat între Uniunea Sovietică și Germania nazistă, semnat la 23 august 1939. 

Radu Preda, Președinte IICCMER, despre rezoluția Parlamentului European referitoare la importanța memoriei istorice europene pentru viitorul Europei:

Recenta rezoluţie a Parlamentului European referitoare la importanţa memoriei trecutului istoric pentru viitorul continentului este foarte bine venită, dar reprezintă nu mai puţin un semnal de alarmă. De ce?

Înainte de toate, documentul din 12 septembrie invocă temeiurile: de la cuvântări politice la alte rezoluţii şi de la carta drepturilor omului a Uniunii Europene la alte tratate internaţionale. O primă constatare: în ciuda numărului înspăimântător de victime făcute de regimurile comuniste, tema nu a reprezentat cu adevărat o preocupare şi nici o obligaţie în toţi aceşti ultimi treizeci de ani. Condamnarea comunismului nu a depăşit, inclusiv prin rezoluţia de faţă, nivelul pur declarativ.

Sigur, este de preferat retorica politică, oricât de neputincioasă, indiferenţei care frizează cinismul, bătaia de joc. În plus, trebuie să conştientizăm cât de dificil se ajunge, mai ales în organisme multinaţionale precum PE, la un minim consens. Iarăşi, în trei decenii trecute de la căderea comunismului, nu suntem încă în posesia unui narativ transpartinic şi metaideologic privind natura criminală a unui experiment social fără precedent, aşa cum bine este, totuşi, descris de textul rezoluţiei.

Plecând de la marcarea celor optzeci de ani de la semnarea tratatului de neagresiune Hitler-Stalin (23 august 1939), documentul vine într-un moment în care, în Europa şi în restul lumii, fronturile ideologice par mai vehemente decât oricând. Nu întâmplător neomarxismul atât de virulent, la noi sau la alţii, are probleme majore atunci când este chestionat asupra comunismului.

Câştigul unei asemenea rezoluţii rezidă, cum îi spune şi titlul, în chestionarea viitorului Europei. Or, în plină cruciadă pseudo-umanitară, când cei care se întreabă cu glas tare de ce trebuie să vină în Europa populaţii întregi care nu prea au legătură cu noi, dacă nu direct ostile, sunt ştampilaţi drept fascişti, a pune problema viitorului din perspectiva istoriei poate reprezenta un punct de plecare. Cum vor marca oare chipul Europei crimele totalitarismului şi valurile imigraţioniste, la un loc, în alte opt decenii de acum înainte?

 

Pentru informaţii suplimentare, vă rugăm să ne contactaţi la adresa de e-mail office@iiccmer.ro sau la numărul de telefon 021 316 7565.

***Despre IICCMER

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) este o structură guvernamentală înfiinţată în 2005 şi aflată în coordonarea Primului Ministru. Rolul său rezidă, înainte de toate, în gestionarea şi analizarea din punct de vedere ştiinţific a perioadei totalitare şi a consecinţelor sale. În al doilea rând, IICCMER sprijină crearea şi implementarea unor instrumente educaţionale cu finalitate memorială, contribuind astfel la articularea contextului în care valorile şi drepturile fundamentale să fie receptate de societatea noastră post-totalitară. Nu în ultimul rând, IICCMER are rolul de a aduna, arhiva şi publica documente referitoare la memoria exilului românesc.

Mai multe detalii despre activitatea IICCMER: http://www.iiccmer.ro/ sau https://www.facebook.com/InstitutuldeInvestigareaCrimelorComunismului.