Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc

Un secol cu I.D. Sîrbu, sau a fi intelectual ca vocație  

Articol recomandat pentru:Public larg

București, 19 august 2019. Anul 2019 marchează, alături de 30 de ani de la căderea regimului comunist, și un secol de la nașterea lui I.D. Sîrbu, scriitorul despre care Monica Lovinescu spunea că „în jurul operelor sale ne-am putea realcătui ca popor”. Pe tot parcursul anului, IICCMER va aduce în atenția publicului materiale despre viața și creația lui I.D. Sîrbu.

Născut pe 28 iunie 1919 în colonia multietnică Petrila, fiu al unui miner român de prin părțile Bradului și al unei casnice venită în Banat din Boemia, Ion Dezideriu Sîrbu a avut o copilărie fericită petrecută într-o casă „proletară” pe strada Zorilor, nr. 6.

Absolvent al Facultății de Litere și Filozofie de la Universitatea din Cluj, finalizată cu o teză de doctorat al cărei îndrumător era Liviu Rusu, viitorul scriitor a fost membru al faimosului Cerc Literar de la Sibiu, apărător al ideilor de stânga, trimis frecvent pe front, pentru ca în 1957, pe când lucra la revista „Teatrul”, să fie arestat pentru „omisiune de denunţ“. A fost judecat şi condamnat la un an închisoare. În 1958 îi este intentat un nou proces penal pentru delictul de „uneltire contra ordinei sociale“, fiind condamnat la 7 ani închisoare corecţională şi 4 ani interdicţie a drepturilor civile. Încarcerat la Gherla, până în 1960, se va afla, pe rând, până la sfârşitul detenţiei, în lagărele de muncă de la Stoeneşti, Strâmba, Grindu. A fost eliberat în 1963. După câteva luni ca miner vagonetar în mina strămoșilor săi, va fi mutat ca secretar literar la Teatrul din Petroșani care astăzi îi poartă numele.  În vara anului 1964 este adus la Craiova, tot secretar literar al Teatrului Național.

Cu o activitate pestigioasă, organizând „conferințele experimentale” sau festivaluri teatrale, Ion D. Sîrbu debutează și ca autor dramatic. La Craiova i s-au jucat 14 spectacole, după piesele sale. În anul 1973 se pensionează pe caz de boală pentru că PCR decisese ca toți secretarii literari să fie exclusiv membri de partid, iar Ion D. Sîrbu nu dorea să adere.

În jurnalul său s-a definit ironic drept un „Robinson multilateral traumatizat”, după ce Lucian Blaga îl denumea cu umor amar „un atlet al mizeriei”, aluzie la anii săi de front și la revenirile miraculoase în viața civilă. Și-a scris opera într-o Craiovă inclementă adesea, sub supravegherea atentă a Securității și a informatorilor numeroși (de la teatru, radio, universitate, revista Ramuri, ziarul Înainte și… cârciuma Cocoșul de Aur!), dar tot aici a găsit sprijinul câtorva prieteni și, în special, al soției sale, marele noroc al vieții sale, doamna Elisabeta Sîrbu – personajul Olimpia din romanul „Adio, Europa!”.

A încetat din viață pe 17 septembrie 1989, chiar în ziua în care avea loc premiera spectacolului „Arca Bunei Speranțe”, regia Aureliu Manea, după una dintre cele mai cunoscute piese de teatru ale sale. Schimbarea de sistem politic a fost anticipată de scriitor în jurnalul publicat postum. Romanul său, „Adio, Europa!”, publicat de asemenea postum, a fost considerat, alături de corespondența sa vastă și de jurnal, o revelație a literaturii de sertar scrise în epoca comunistă, unul dintre excepționalele romane-depoziție ale Gulagului.

Începem seria materialelor dedicate lui Ion D. Sîrbu de IICCMER cu volumul Clarei MareșZidul de sticlă. Ion D. Sîrbu în arhivele Securităţii” (Curtea Veche Publishing, 2011), un volum îngrijit de Doina Jela şi recunoscut prin Premiul Observatorului Cultural şi prin nominalizarea la categoria „Cea mai bună carte de nonficţiune a anului 2011” din cadrul Galei Industriei de Carte din România.

Autoarea vorbește despre experienţa scrierii acestei cărţi prin care l-a readus în atenţie pe cel ce a constituit sursa de ispiraţie a lui Marin Preda pentru personajul Victor Petrini din „Cel mai iubit dintre pământeni”.

De ce Ion D. Sîrbu? Pentru că nevoia mea de înțelegere a unei epoci teribile se completa perfect cu nevoia lui Sîrbu de a oferi explicații, pentru că simțeam și eu asemenea lui că Adevărul e mai important decât Frumusețea, că Morala cântărește mai mult decât Estetica.

Undeva pe drumul secret al magistrului fără discipoli și al discipolului fără maeștri, ne-am recunoscut unul pe celălalt. Azi, eu sunt ceea ce sunt pentru că l-am citit pe Ion D. Sîrbu și îmi doresc ca Ion D. Sîrbu să fie mai mult decât este în urma eforturilor mele.

Am lucrat la Zidul de sticlă aproape trei ani, iar în noiembrie 2011 am văzut-o tipărită. Simultan, am încercat două sentimente antagonice: am avut un sentiment de ușurare, dar și o strângere de inimă. Ușurare pentru că în sfârșit terminasem o treabă foarte solicitantă și emoții pentru că înțelegeam că ce va fi de acum încolo, e dincolo de mine. Cartea devenise un obiect exterior mie, cu un destin al său.

Munca în sine a fost migăloasă, dar, după un timp, piesele s-au aranjat de la sine, așa am realizat că cel mai mare ajutor este de fapt timpul, că un lucru bun se face în timp. E nevoie de timp să gândești în detaliu de unde începi și unde vrei să ajungi, care e primul pas și care trebuie să fie ultimul, să vezi ansamblul creației pentru a trage concluziile.

Treptat, inventariind în detaliu pașii unei existențe ca cea a lui Ion D. Sîrbu, m-am atașat profund de subiect. Dacă inițial asta părea un lucru rău, pierderea obiectivității, implicarea afectivă, treptat am observat că acestea sunt atuurile cu care mi-am cucerit cititorii. Vorbind cu pasiune despre munca mea, despre existența tragică pe care o studiasem după dovezi concrete, solide mi-am atras admirația celor care mă ascultau și interesul celor care voiau să știe mai mult. Apoi m-am gândit cum altfel poți pretinde atenția celorlalți dacă tu nu ești total implicat?

De-a lungul timpului, un mare suport moral mi-a oferit doamna Elisabeta Sîrbu. În acești trei ani, nici un moment nu m-a întrebat cum voi trata subiectul, niciodată nu m-a direcționat către o idee sau alta, ori de câte ori aveam o întrebare, îmi răspundea clar și concis. Mai mult chiar, de fiecare dată când vorbeam își cerea iertare pentru povara neagră pe care mi-o luasem scriind o asemenea carte.

După ce am terminat manuscrisul, doamna Sîrbu a fost prima persoană căreia i l-am trimis, iar cele mai mari emoții pentru impresiile dânsei le-am avut. În cele 500 de pagini speculasem adesea despre comportamentul lui Ion D. Sîrbu, despre rațiunile care stătuseră în spatele deciziilor, iar dânsa era persoana cea mai îndreptățită să valideze teoriile mele. Mi le-a confirmat cu o mare emoție. Cartea mea o răvășise pentru că retrăise o parte din suferințele cumplite pe care le traversase.

De cîte ori spun povestea lui Ion D. Sîrbu primesc recunoștință și emoții. Ascultătorii mei au revelația unui destin de excepție despre care nu știu nimic, dar pe care vor să îl aprofundeze. Astfel pas cu pas lărgesc orizontul recuperării unui model, astfel pas cu pas pun cărțile lui Ion D. Sîrbu în fața cititorilor săi.

Nu cred că eu am făcut o muncă excepțională, însă cred că am fost norocoasă să recunosc un subiect excepțional.” Clara Mareș

Să ne amintim mai des! Să uităm mai rar!

 

Pentru informaţii suplimentare, vă rugăm să ne contactaţi la adresa de e- mail office@iiccmer.ro sau la numărul de telefon 021 316 7565.

*** Despre IICCMER

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) este o structură guvernamentală înfiinţată în 2005 şi aflată în coordonarea Primului Ministru. Rolul său rezidă, înainte de toate, în gestionarea şi analizarea din punct de vedere ştiinţific a perioadei totalitare şi a consecinţelor sale. În al doilea rând, IICCMER sprijină crearea şi implementarea unor instrumente educaţionale cu finalitate memorială, contribuind astfel la articularea contextului în care valorile şi drepturile fundamentale să fie receptate de societatea noastră post-totalitară. Nu în ultimul rând, IICCMER are rolul de a aduna, arhiva şi publica documente referitoare la memoria exilului românesc.

Mai multe detalii despre activitatea IICCMER: http://www.iiccmer.ro/ sau https://www.facebook.com/InstitutuldeInvestigareaCrimelorComunismului.