Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc

„Universitatea de Vară – Râmnicu Sărat”, Ediţia a IV-a, 22-28 august 2010. „Comunismul între memorie şi istorie”

Articol recomandat pentru:Studenți
„Universitatea de Vară - Râmnicu Sărat”, Ediţia a IV-a, 22-28 august 2010

Universitatea de Vară a analizat modalităţile de amintire şi reamintire sub raport istoric şi biografic a perioadei 1944-1989. Cei 20 de studenţi participanţi au fost invitaţi să reflecteze asupra diferitelor aspecte ideologice, sociale şi politice ale comunismului. Întrucât efectele acestei perioade încă sunt resimţite la nivelul societăţii româneşti, o mai bună cunoaştere a trecutului recent poate ajuta la aprofundarea înţelegerii realităţilor prezente. Contactul cu trecutul a fost realizat prin intermediul lectorilor, nume prestigioase pentru cercetarea comunismului românesc şi est-european, dar şi a perioadei post-decembriste.

Grupul ţintă al proiectului l-a reprezentat studenţi interesaţi de studiul comunismului, cu vârste cuprinse între 19-25 de ani, din anii I-V de la facultăţile de istorie, ştiinţe politice, filosofie, sociologie, jurnalistică, litere, drept, teologie, din unităţile de învăţământ superior din România.

Deschiderea oficială a avut loc la fostul penitenciar de la Râmnicu Sărat. Cu această ocazie studenţii au avut posibilitatea de a vizita o fostă închisoare comunistă şi a intra în dialog cu reprezentanţi ai Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România.

Programul Universităţii de Vară a conţinut prelegeri, dezbateri, un work-shop şi o campanie de interviuri în oraş în cadrul căreia studenţii au putut afla ce ştiu localnicii despre fosta închisoare, dar şi care este percepţia faţă de principalele locuri de memorializare a perioadei comuniste.

Prelegerile au fost apreciate de studenţi şi au generat numeroase întrebări şi discuţii. Dintre lectorii din România îi amintim aici pe: Prof. univ. dr. Augustin Ioan (Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu”, Bucureşti); Cercet. dr. Cristian Vasile (Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” Bucureşti); Dr. Bogdan Ivaşcu (Muzeul de Istorie Arad); Lector dr. Caterina Preda (Facultatea de Ştiinţe Politice, Universitatea Bucureşti); Dr. Mihail Neamţu (Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc); Cercet. dr. Mirel Bănică (Institutul de IstorieaReligiilor, Academia Română); Drd. Simina Bădică (Muzeul Ţăranului Român, Bucureşti).

Lectorii din străinătate au fost: Prof. univ. dr. Jean-Claude Polet (Universitatea Louvain-la-Neuve, Belgia); Conf. dr. Igor Caşu (Facultatea de Istorie şi Filozofie a Universităţii de Stat din Moldova, Chişinău) Ulricht Schacht (Suedia); Vera Lengsfeld (Germania).

Fundaţia Konrad AdenauerProiectul a beneficiat de sprijinul Fundaţiei Konrad Adenauer.